În prezenţa Ambasadorului Statului Israel în România, Excelenţa Sa Tamar Samash, astăzi, au fost inaugurate, la Iaşi, două piaţete în memoria evreilor ucişi în Pogromul de la Iaşi şi a românilor care au salvat de la moarte evrei care erau în drum către trenurile morţii.

Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Alexandru Florian a precizat că inaugurarea celor două piaţete are loc la 75 de ani de la Pogrom, moment în care au fost omorâţi aproape 14.000 de evrei din 40.000 câţi trăiau la Iaşi:

Pieţele se intitulează piaţa „Evreilor martiri ai Pogromului de la Iaşi” şi piaţa „Drepţi între popoare”.

În continuarea manifestărilor de astăzi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza găzduieşte masa rotundă cu tema „Pogromul de la Iaşi, între istorie şi memorie”.

A consemnat Constantin Mihai

Împarte cu prietenii tăi: