Zi de vară până-n seară! E vară şi calendaristic şi în credinţa populară. Bătrânii noştri au fost întotdeauna prevăzători, cu o clipă mai devreme spre a întâmpina sfârşitul lucrului sau timpului marcat, aşa se întâmplă şi în rânduirea anotimpurilor.

Astronomii spun că vara se-ntinde pe lunile iunie, iulie, august. Ei împart anul în patru anotimpuri. Ţăranul a ştiut şi a respectat două: iarnă, vară – ca şi alb-negrul, viaţă-moarte, zi-noapte.

La final de iulie se petrece vara, asistăm la călătorirea verii. E o continuare a sărbătorii Sfântului Ilie, pentru că pe 27 iulie biserica ortodoxă celebrează pe Sfântul Mare mucenic Pantelimon, căruia poporul i-a spus pe scurt Pintilie sau Sf. Ilie cel mic, cum îl numesc locuitorii Olteniei. Oricum i s-ar zice, el marchează ultima zi de vară, când vara se călătoreşte adică „se întoarce soarele înapoi”. Şi putem să vedem cum se-ntâmplă dacă, vorba bătrânilor la amiază, am privi într-o strachină cu apă, o să vedem cum joacă soarele. Se crede că acum apa se răceşte, iar cerbul iese din apă, semn că vremea nu mai e ca vara.

Se mai spune că acum se schimbă crângurile, cele de vară cu cele de iarnă şi are loc o întâlnire memorabilă: vara cu iarna. Vorbeşte iarna că e vremea ei! „De-acu te duci tu vară şi vin eu iarnă!” – asta ca să se ştie bine.

Ştiu de aceste cuvinte berzele şi cocostârcii. Se rânduiesc şi se pregătesc de plecare în ţările calde. De privim spre cer vedem cum, crujul cerului (care va fi fiind acela) se-ntoarce către toamnă şi iarnă.

Se aşteaptă gustarul, Secerarul, Măselarul adică luna august. O lună de muncă cu sărbători mai puţine se respectă cele mari: Probejeniile sau Schimbarea la faţă şi Sântămăria Mare, celelalte: Macoveii, Sântion de Toamnă – se ştiu, dar se lucrează că vine bruma şi hambarele şi cămările trebuie să fie pline la vreme de zloată şi flori de gheaţă.

Pe 31 iulie este Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Între 1 august şi 14 august biserica ortodoxă a rânduit Postul Sfintei Mării.

Se crede că postul este la fel de mare (de important), ca şi Postul Paştelui, din care s-ar fi desprins.

La-nceput Postul Paştelui avea nouă săptămâni.

A fost socotit mult prea lung, după o perioadă de sfârşit de iarnă, când alimentaţia era destul de săracă, iar restricţiile de carne, lapte şi ouă slăbeau organismul ţăranului. Şi cum după Postul Paştelui erau rânduite muncile câmpului, pentru care ţăranul trebuia să fie întremat, s-au desprins două săptămâni din cele nouă ale Păresimilor şi au fost aşezate în calendar înainte de o altă mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, la 15 august.

Astfel în Postul Paştelui au rămas şapte săptămâni, răstimp de restricţii alimentare şi de plăceri trupeşti. Se ştiu versurile cântecului popular cules în judeţul Vâlcea de folcloristul Gh. Bobei:

Şapte săptămâni din post

De când la mândra n-am fost.

Purificare a trupului prin restricţii alimentare, purificare a spiritului prin rugăciuni şi înlocuirea oricărui gând negru sau necugetat şi o împăcare cu sine şi cu ceilalţi, acesta este postul Sfintei Mării.

 

 

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

 

Împarte cu prietenii tăi: