Europa trebuie să investească în tineret, în europenii aflați în căutarea unui loc de muncă și în firmele nou înființate. Planul european de investiții strategice a fost în primul an de punere în aplicare un adevărat sprijin pentru mediul privat.

Pe lângă faptul că întreprinderile au putut accesa fonduri în valoare de 116 miliarde de euro, prin intermediul platformei de consiliere, au fost ajutate să-și pregătească cererile de finanțare. Dat fiind succesul înregistrat, vicepreședintele Comisei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen a anunţat că fondurile vor fi dublate.

Fondul european de investiții strategice, pilonul central al planului de investiții pentru Europa s-a dovedit un succes în primul an. Până în prezent, în cele 26 de state membre au fost aprobate pentru finanţare proiecte în valoare de 116 miliarde de euro, proiecte ce vor sprijini  200.000 de IMM-uri.  Fondul european de investiții strategice a fost stabilit pentru o perioadă inițială de trei ani, cu scopul de a mobiliza 315 miliarde de euro, însă Comisia Europeană, prin preşedintele Juncker a propus extinderea la cinci ani, precum şi modificarea obiectivului de investiții la cel puțin 500 miliarde de euro.

Jyrki Katainen a mai spus că este foarte mulţumit de rezultatele de până acum ale planului și așteptă cu interes discutarea noii propuneri cu Parlamentul European și cu statele membre în săptămânile următoare. De asemenea, se va avea în vedere sporirea gradului de transparență și facilitarea combinării cu alte surse de finanțare.

Totodată, va fi creat un nou plan european de investiții externe, ce are ca scop încurajarea investițiilor în regiuni cu un potențial uriaș, dar care se confruntă cu războaie, sărăcie şi guvernare deficitară. Vicepreședintele Comisiei Europene şi responsabil de afacerile externe și politica de securitate, Federica Mogherini:

Planul european de investiții externe va mobiliza până la 44 miliarde de euro în Africa și în vecinătatea Uniunii Europene. În plus, dacă statele membre și alți parteneri vor aduce o contribuție egală cu cea a Uniunii Europene, cuantumul total ar putea ajunge la 88 miliarde de euro. Uniunea Europeană este deja cel mai mare donator la nivel mondial. Investim mai mult în domeniul cooperării pentru dezvoltare decât tot restul lumii la un loc. Deci vorbim de un munte de bani, sume care pot face diferenţa în ţările pe care pe axăm.

Federica Mogherini  a mai precizat că investițiile şi respectiv crearea de locuri de muncă  rămân principala prioritate a Comisiei Europene.

Împarte cu prietenii tăi: