Drumurile europene sunt printre cele mai sigure din lume. Cu toate acestea în anul 2015 70 de persoane și-au pierdut viața zilnic în accidente rutiere și peste 370 de persoane au fost rănite grav.

În acest context Comisia Europeană propune ca ziua de 21 septembrie să fie Ziua europeană fără nici un accident rutier mortal și susține proiectul EDWARD al Organizațiilor Poliţiilor Rutiere din Europa.

Motivația Comisiei ne este prezentată de dl Daniel Băcanu, coordonatorul Centrului Europe Direct Craiova.

În vederea atingerii obiectivului strategic al UE, de înjumătățire a numărului de decese ca urmare a accidentelor rutiere în perioada 2010 – 2020, sunt necesare eforturi suplimentare. Principalii actori sunt statele membre, întrucât majoritatea acțiunilor cotidiene se desfășoară la nivel național și local: asigurarea respectării codului rutier, dezvoltarea și întreținerea infrastructurii, dar și campaniile de educare și sensibilizare. 

Comisia Europeană acționează acolo unde există în mod clar o valoare adăugată a UE, de exemplu prin adoptarea de acte legislative care permit sancționarea infracțiunilor rutiere transfrontaliere sau prin stabilirea de standarde tehnice de siguranță pentru infrastructură și autovehicule.

În cadrul Conferinţei Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa – TISPOL, desfăşurată la Dublin, a fost lansat Proiectul EDWARD, destinat conştientizării tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier, cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care nu respectă normele rutiere.

Lidia Viziru, putrtător de cuvant al Inspectoratului de poliție Mehedinți.

Scopul îl reprezintă adoptarea de către toate categoriile de participanţi la traficul rutier a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice. Viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau pe fondul oboselii, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, constituie cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, nerespectarea normelor rutiere de către biciclişti, motociclişti, mopedişti, căruţaşi şi pietoni determină producerea de evenimente rutiere.

Potrivit statisticilor pentru 2015 publicate de Comisia Europeană, România este unul din statele membre în care numărul de accidente rutiere fatale s-a redus semnificativ, comparativ cu anul 2010 (21% față de 17% media europeană). Ea continuă însă să se claseze pe primul loc în UE, împreună cu Bulgaria, înregistrând 95 de decese / mil. locuitori ca urmare a accidentelor auto (media UE fiind de 51,5).

Împarte cu prietenii tăi: