Cunoscutul interpret de muzică populară Petrică Mâțu-Stoian este cel ce a adus din Izverna Mehedinților în lumea orașului sub tăvălugul uniformizării rostirea în grai, graiul de la munte, cu particularitățile greu de imitat, dacă nu ești om al locului, și a mai adus cântecele pe care le-a aflat în familie, de la mătușa sa, celebrul rapsod popular Domnica Trop. Nu de mult, Domnica Trop a obținut copleșitorul titlu de Tezaur uman viu, titlu acordat de Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

Cu o asemenea descendență în pasiunea de purtător de folclor, Petrică Mâțu Stoian avea să poarte nobila povară a unui loc celebru și a unor cântece cunoscute doar în zona de Mehedinților.

Prezența sa scenică a fost inedită și a fost confirmată prin participarea la renumita emisiune de televiziune ”Tezaur folcloric”. Iar selecția făcută odinioară de Marioara Murărescu era de o simplitate uluitoare: cântau mai mulți și ea arăta spre unul doar și spunea: ”acesta va fi interpret, acesta este o valoare ce trebuie pusă în valoare”. Și așa, la Tezaur folcloric au debutat mari necunoscuți, azi mari interpreți. Petrică a fost ales pentru a transmite publicului de folclor acea simplitate a omului de la munte care, prin versuri-metafore, știe să șteargă umbrele zilei și să bucure pentru o clipă orice suflet care vibrează la melosul popular românesc.

Născut pe 18 septembrie 1960 în acel peisaj tăinuitor de reverberante cântece doinite, Petrică va trăi în atmosfera curată a locului care nu lasă să se întineze versul creat spontan de tanti Domnica Trop și purtat în timp de generații de tineri interpreți. Va prelua în repertoriul său cântecele care au făcut istoria locului, ele însele izvorâte din istoria locului, și le-a interpretat cu naturalețea omului de la munte care știe să facă sărbătoare în orice clipă.

Sârba de la Izverna – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

 

În 1995 Petrică Mâțu Stoian lansează primul său disc: Aștept să răsară luna, iar următoarele vor confirma adevărul vieții de interpret: pentru a fi pe gustul publicului trebuie să știi, ca lăutarii de altădată, și cântece de nuntă, și doine, și cântece de petrecere.

Din ceremonialul nunții Petrică a păstrat multe detalii, dar pregnant a rămas îndemnul: Însoară-l, nu-l mai lăsa!

Se vorbi muma cu tata – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

Obiceiurile și practicile magice dinainte de Marea Trecere l-au convins pe Petrică Mâțu Stoian că viața de după viață trebuie celebrată de cei ce au rămas să facă drumul cu vămi mai ușor dalbului călător. Hora de pomană, obicei, cântec și secvență de ritul post-funebru a devenit atât de cunoscută, că nu mare mi-a fost mirarea când la dedicații muzicale la Radio Craiova se cerea spre difuzare Hora de pomană. Era amintirea numelui și datul pe nume, ceea ce se întâmplă cu firescul gestului de a nu uita.

Cu spiritu-i pus pe glume, Petrică transpune din registrul emoției cu tristețe în cel al glumei care te detașează de tumultul vieții. Povestea moșului și a lăsatului cu limbă de moarte să-i dea de pomană cănuța, dar firesc, nu goală, a făcut istorie. La un spectacol la Teatrul Național din Craiova, cu sala arhiplină, am neinspirata idee să-l întreb de unde a cules versurile: Mi-a răspuns prompt: ”De pe internet, doamna Gabriela”. Glumea și nu prea: era un text ”făcut”, adică evident comercial, dar care, fiind cu tentă umoristică și de veselie, a plăcut publicului. Când îl cânta la cererea publicului, avea grijă Petrică să spună: ”Să mă ierte doamna Gabriela, știu că nu e folclor autentic, dar vi-l cânt că așa a mi-a zis moșul”. La cântecele de joc însă toată lumea se anima, pentru că începea Danțul:

Danțul lui Gherghina – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

Repertoriul lui Petrică Mâțu Stoian satisface gustul publicului din orice generație: bătrânii se regăsesc în cântecele doinite din Plaiul Cloșani, gospodarii în ”Coace Doamne, prunele”, petrecăreții în ”Cazanul cu țuică”, însurații în cântecele de joc, iar dănacii în ”Însoară-l, nu-l mai lăsa”. Rămâne ca laitmotiv al unei vieți de cântec mărturisirea: ”Drag mi-e să mă duc la munte”.

Drag mi-e să mă duc la munte – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

Întoarcerea în satul natal înseamnă pentru Petrică întoarcerea la imaginile care i-au dat forța de a transpune în cântec toate trăirile curate ale omului de la munte. Iar casa părintească are înspre răsărit două icoane: cea a mamei călătorite în Lumea fără Dor și cea a tatălui care ține pe umeri povestea băiatului plecat în lume cu cântecul Domnicăi Trop pentru a spune lumii povești în cântec și cântece în povești.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Împarte cu prietenii tăi: