Vineri, 13 ianuarie, la Seghedin s-a sărbătorit Ziua Culturii Naţionale şi ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc la la Catedra de limba şi literatura română a Institutului Pedagogic Juhász Gyula a Universităţii din Seghedin, invitaţi fiind jurnalişti profesionişti români şi maghiari, membri ai Clubului Media Corbii Albi din Cluj Napoca. Aceştia au vorbit despre proiectul Corbii Albi iniţiat în urmă cu câţiva ani, proiect ce militează pentru convieţuirea constructivă dintre diferite comunităţi etnice, fie ele din România sau din afara graniţelor acesteia. Membrii clubului sunt adepţii dialogului, folosind cuvântul bine plasat ca o armă convingătoare, dar inofensivă. Jurnaliştii au prezentat antologia Corbii Albi 2015 şi au oferit o bursă lunară de 100 de euro pentru un student român din Ungaria – în cazul nostru tânărului Cristian Ardelean din Micherechi, care este anul I. la catedra de română din Seghedin.

(Secvență din interviul cu redactorul-șef al redacției Corbii Albi, Szabó Csaba și cu studentul Cristian Ardelean)

Corespondenta emisiunii „O voce românească” la Budapesta Gabriela Enea Elekes, referent la Editura Didactică din Ungaria şi Președinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Budapesta, a vorbit despre traducerile în limba maghiară ale operei lui Mihai Eminescu. La rândul său profesorul dr. Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoconducerii Românilor din Seghedin şi al Autoguvernării Româneşti din Judeţul Csongrad, fost șef de catedră, a promis la rândul său, că de acum încolo şi aceste două organizaţii vor oferi burse liceenilor români din Ungaria, pentru a-i încuraja să se înscrie la Catedra de Limba și Literatura Română din Seghedin. Evenimentul a fost onorat şi de ambasadorul României în Ungaria, dl. Marius Lazurca.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

(foto: lector Marieta Gavra)

Împarte cu prietenii tăi: