Grigore Vieru şi Marin Sorescu au fost şi au rămas nume-mit ale culturii universale. Pe cei doi poeţi trăitori de o parte şi de alta a Prutului i-a legat o trainică prietenie. Istoria literaturii române a consemnat o noutate în lirica basarabeană postbelică: în 1968 Grigore Vieru publica volumul Numele tău, în care a inclus poeme dedicate unor mari scriitori români: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Sunt puţine documente sonore care atestă geneza acestor poeme celebre. Vă oferim mărturisirea lui Grigore Vieru despre contextul literar şi politic în care a scris poemul dedicat lui Marin Sorescu. Ne-am amintit de acest interviu, pe care l-am realizat cu poetul Grigore Vieru într-un februarie geros (anul 2005) la Craiova, unde se desfăşurau Zilele Marin Sorescu, acum, în luna lui genar, luna plecării în lumea versului nemuritor a poetului Rădăcinilor de foc. Este gestul nostru de a reaminti că prieteniile mari se scriu înainte ca protagoniştii acestora să se fi cunoscut în lumea cea trecătoare.

Zilele Marin Sorescu

Gabriela Rusu-Păsărin

Împarte cu prietenii tăi: