Prețul de producție al laptelui îl depășește pe cel de vânzare chiar dacă acesta din urmă a cunoscut o tendință de creștere în ultimele luni, ca urmare a programului de reducere a producției.

Pentru o piața europeană a laptelui  în plină criză,  provocarea o  constituie intenția UE de a interveni pe piața laptelui pudră, ceea ce pune din nou presiune pe piață.

Măsura de intervenție  presupune cumpărarea de către CE a cantităților de produse eligibile din piață în vederea sprijinirii producătorilor și procesatorilor în perioadele în care prețul pe piața comună scade sub anumite limite. În cazul de față este vorba de circa 400.000 de tone de lapte praf, iar măsurile de intervenție ar urma să se deruleze în următoarele luni.

In acest context circa 60 de manifestanți, veniți din țări ca Belgia, Germania, Franța, Olanda sau Lituania la apelul sindicatului European Milk Board au „înzăpezit” cu un strat fin de lapte praf locul din fața clădirii Consiliului european de la Bruxelles, unde avea loc o reuniune a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană si au contestat decizia Comisiei europene de a readuce treptat pe piață stocuri de lapte praf care au fost retrase pentru a încerca să stabilizeze prețurile într-un moment de criză de supraproducție.

Phil Hogan, comisar European pentru agricultură și dezvoltare rurală. Am prezentat Consiliului progresele făcute de statele mebre în implementarea pachetului suport aprobat in iulie 2016 și i-am reasigurat pe minștrii de managementul responsabil al Comisiei cu privire  eliberarea pieței laptelui de intervenții.

Mulți spun că ținând cont de atitudinea responsabilă pe care au avut-o Comisia și staele member la întâlnirea de astăzi și de creșterea semnificativă, în medie cu 25% din august 2016, a pieței, cel putin, în parte, ca urmare a acțiunilor Comisiei, mi-e foarte greu să înțeleg pe ce se bazează protestele de azi.

Prețul la lapte în prezent este în jur de 30 de cenți, în condițiile unor costuri de producție de 45 până la 50 de cenți pentru litrul de lapte. În Belgia, producătorii primesc 29 de cenți, față de costuri de 46 de cenți, iar în Germania 33 de cenți/litrul de lapte, la costuri de 45 de cenți. Producătorii sunt nevoiți să suporte diferența”, a declarat Sieta van Keimpema, producător olandez de lapte, care deține funcția de vice-președinte al  EMB.

În Bulgaria, Franța, Italia, Polonia și România, contractele scrise obligatorii se aplică doar relației dintre producători și primii cumpărători. În celelalte state membre, toate relațiile de furnizare din cadrul lanțului dintre fermieri și prelucrători fac obiectul unor condiții, chiar dacă există mai mulți intermediari între ei.

Împarte cu prietenii tăi: