Venirea primăverii, reînvierea naturii şi mai ales aflarea încă a unui motiv pentru a exterioriza sentimentul de dragoste sunt tot atâtea argumente pentru a consemna în calendarul afectiv şi în cel popular o sărbătoare cu multiple valenţe: Mărţişorul.

Semnificaţiile termenului sunt multiple. Este denumirea populară a lunii Martie, lună dedicată zeului Mars şi planetei Marte. Este accepţiunea cunoscută în Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei (Ion Ghinoiu). Versurile populare atestă această accepţiune:

Mărţişor ne dă noroaie

Şi frigul începe să-nmoaie.

Se-ncepe primăvara,

Dar tot nu e încă vara.

Musca de-abia zbârnăieşte,

Ea ca vara nu ciupeşte.

Purecile stă, nu mişcă.

Lesne-l prinzi dacă te pişcă.

 

Este început de primăvară, simbol al vitalităţii şi purităţii ce trebuie să caracterizeze pe toţi membrii comunităţii. Este talismanul oferit cu toată dragostea şi purtat cu dragoste, valoarea apotropaică păstrându-se până astăzi.

Este un obicei, o secvenţă a unui scenariu de înnoire a anului, marcând naşterea şi moartea simbolică a Dochiei, zeiţa maternă, lunară şi echinocţială. Data la care se înmânează Mărţişorul, talismanul cu valenţe apotropaice şi de înfrumuseţare este cunoscută ca fiind prima zi a lunii martie. La sfârşitul secolului al XIX-lea era primit de tineri în dimineaţa zilei de 1 Martie. Informaţiile culese de Adrian Fochi oferă formulări inedite: „când apare luna nouă în martie”, „nu numai la 1 Martie, ci şi într-alte zile, ca să fie copilul curat ca argintul”. Potrivit altor informaţii, acesta se punea la Marţolea, în prima zi din săptămâna albă.

Câteva din vechile practici derulate în ziua de 1 Martie s-au păstrat în Oltenia, dovadă a perenităţii actului magic reprodus în circumstanţe care îl reclamă. La Vârtop (judeţul Dolj), la 1 Martie localnicii se roagă la Dumnezeu să le rodească ţarinile, să le sporească turmele. Mărţişorul se şi pune „la capul locului”, cu funcţie apotropaică. În Romanaţi, la Reşca (Olt) în această zi se fac sfeştanii la casă şi se merge la biserică, iar mărţişorul, după ce este purtat, se pune la icoană. Apa neîncepută de la 1 Martie este eficientă în momentele mai dificile. O informaţie din Comani (jud. Olt) precizează că apa din această zi, luată la răsăritul zorilor nu se strică dacă-i păstrată. Şi dacă trebuie să mergi la judecată, bine-i să te stropeşti cu ea. Vei izbândi, dacă gândul este cel bun.

Mărţişorul – un talisman

Din ce este confecţionat mărţişorul?

Fiind legat de tradiţia Dochiei, mărţişorul era făcut din două fire colorate, răsucite, semnificând iarna şi vara, de care se lega o monedă de aur, argint sau din alt metal. Roşu şi alb reprezentau cromatica specifică. În consemnările lui Iordache Golescu de la începutul secolului al XIX-lea apare imaginea mărţişorului, o aţă alb-roşie pusă la gât sau la mână pentru îndepărtarea farmecelor. Simion Florea Marian se raliază opiniei din 1875 formulată de Nicolae Gane potrivit căreia, „mărţişorul nici nu se prea mai ştie ce este”. S-a avut în vedere practicarea obiceiului în nordul şi nord-vestul ţării. În aria sudică este deosebit de vivace şi în timp dobândeşte noi semnificaţii.

Împletirea celor două fire alb-roşu (în vechime alb-negru) reprezintă în concepţia populară şi „funia anului”, zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara.

În Muntenia, de şnur (cu sens de mărţişor) s-a legat o monedă de argint sau de aur, amplificându-se astfel redundant simbolistica mărţişorului.

Mărţişor primeau copiii, tinerii, nu a fost la început un privilegiu exclusiv al fetelor şi al nevestelor. Funcţia apotropaică era evidentă pentru toţi cei ce credeau în virtuţile mărţişorului: în Vâlcea, părinţii dădeau copiilor o monedă de argint cu fir alb-roşu, convinşi fiind de efectul de a-i „feri de ceaţa codrului”, ca să nu se pună pe faţa lor, spre a-i feri de diferite boli.

Mărţişorul se poartă şi din dorinţa de a avea noroc, sănătate, să fie „curaţi ca aurul, ca argintul” din moneda mărţişorului. Pentru a purifica metalul şi pentru a asigura eficienţa ritului, tot în zona Vâlcii, banul se dă prin vin şi prin brânză în credinţa să fie curat. Există şi teama femeilor însărcinate de a nu privi bănuţul până nu e purificat, „pentru a nu se păta”.

Funcţia apotropaică a mărţişorului este potenţată şi prin legarea de firul alb şi negru a unui fir de pelin şi a altuia de busuioc. Asocierea sugerează activarea forţelor malefice, precum şi modalităţile de contracarare a acestora.

Nu-i lipsită de interes funcţia de păstrare a frumuseţii fetelor. Mai ales că la Lăsatul Secului, la strigarea peste sat sunt de neuitat vorbele:

Fetele de la Vâlcele

Se laudă că-s frumuşele,

Dar frumosul nu-i la ele,

E-n cutia cu albele.

(Roşia de Amaradia, Gorj)

Şi nici „bombănitul însurăţelului”:

Am muiere lucrătoare,

Doarme ziua pe picioare

Ea-i mai mândră dintre toate

Când o văd se face noapte.

(Izvorul Rece , Gorj).

De ce este nevoie de un plus de frumuseţe la începutul primăverii?

Pentru că: „De n-ar fi ochi şi sprâncene/ N-ar mai fi păcate grele”. Şi: „Cine nu iubeşte/ Mă mir la popă ce povesteşte”.

Mărţişorul apare şi în ipostaza de apărător al dragostei. În judeţul Olt poate fi reperat un recitativ:

Eu poteca am călcat,

Eu roua am strecurat,

Eu dragoste am adunat.

Acestea sunt cuvintele magice rostite în dimineaţa de 1 Martie şi astfel norocul, călător în lume, ţi se opreşte în casă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Împarte cu prietenii tăi: