Un accident soldat cu rănirea a cinci persoane, printre care și un copil de șase luni, a avut loc, astăzi dimineață, pe raza localității Guranda din județul Botoșani.

Șoferul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, care se îndrepta dinspre Vama Stânca spre municipiul Botoșani, a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat într-un curbă periculoasă la stânga.

Potrivit ofițerului Ionuț Apostol de la Serviciul Poliției Rutiere Botoșani, accidentul s-a produs ca urmare a vitezei neadaptate la condițiile unui carosabil umed.

La momentul producerii accidentului, în autoturismul cu o capacitate de șapte locuri se aflau șapte persoane, printre care și copilul de șase ani, toți cetățeni ai Republicii Moldova.

Cinci dintre victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. (Agerpres/ FOTO  arhivă botosaneanul.ro)

Împarte cu prietenii tăi: