Noi criterii de acordare a burselor pentru studenţi au fost publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Încă de anul trecut, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a cerut o serie de măsuri pentru a sprijini integrarea tinerilor proveniţi din medii defavorizate în învăţământul superior. Universitatea Eftimie Murgu din Reșița are aproximativ 300 de studenți bursieri a precizat prorectorul Cristian Chioncel.

Principalele prevederi ale acestui act normativ.

Categorii de burse:

Burse pentru stimulare performanței academice – au rolul de a recompensa studenţii pentru rezultate academice deosebite (studenții cu cele mai mari medii din acelaşi an de studiu al unui program de studii) sau pentru implicarea acestora în activităţi extracurriculare şi de voluntariat, potrivit criteriilor specifice stabilite de fiecare universitate în parte:
o burse de performanță;
o bursa de merit;
o burse speciale pentru studenții care au obţinut performanţe cultural-artistice deosebite, au obţinut performanţe sportive deosebite sau pentru implicarea în activităţi extracurriculare şi de voluntariat.
Burse sociale (inclusiv ocazionale) – acordate studenților în vârstă de până la 35 de ani, pe bază de cerere, exclusiv în funcţie de situaţia socioeconomică a familiei studentului, a criteriilor generale stabilite prin acest ordin şi a criteriilor specific stabilite de fiecare universitate, dar care nu contravin prezentului ordin, cu rolul de a asigura condiţii minime de subzistenţă pentru beneficiari, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscrişi. Singurul criteriu academic care poate fi prevăzut în acordarea burselor sociale este cel minim necesar pentru a promova anul de studiu în respectiva universitate (spre exemplu, număr minim de credite acumulate). Nu pot fi prevăzute criterii de medie sau de integralitate în acordarea burselor sociale!
Universitățile, din fonduri proprii, pot stabili acordarea și altor tipuri de burse decât cele menționate.
Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene.

Beneficiarii burselor sociale sunt:

1. a) studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;

2. b) studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cuhandicaplocomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare ( 6 alin. (2) lit. b));

3. c) studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar unvenitlunar net mediu/membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Bursele se acordă şi pe perioada vacanţelor pentru studenții prevăzuţi la lit. a) şi b).
Studenţii pot beneficia ocazional, la cerere, pe baza documentelor justificative, şi de următoarele tipuri de burse sociale, indiferent dacă studentul mai beneficiază de altă categorie de bursă:

1. a) bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, care se poate acorda studenţilor cu unul sau ambii părinţi decedaţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, studenţilor defavorizaţi din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel naţional. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiaşi student de două ori în cursul unui an universitar;
2. b) bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soţie nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel naţional şi constă într-o bursă pentru naştere şi lăuzie şi o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut, care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;
3. c) bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului (ei). Prin membru de familie se înţelege soţ, soţie, copil. În cazul decesului studentului(ei) necăsătorit(ă), căsătorit(ă) cu soţie/soţ care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/ succesorului legal, o singură dată în cursul anului universitar.

Cuantumul burselor sociale nu poate fi mai mic decât cuantumul minim propus anual de către Consiliul Naţional pentru Finanţarea învăţământului Superior (CNFIS), ţinând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare.

Împarte cu prietenii tăi: