Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a demarat, ieri, o acţiune de control şi îndrumare în unităţile de învăţământ  preuniversitar, cu precădere din mediiile liceal, respectiv profesional şi tehnic din judeţ.

Principalul scop al acțiunii este acela de  prevenţie. În domeniul „Relaţii de muncă”, principalele  obiective sunt evidenţa  salariaţilor, dosarele de personal, gestiunea şi evidenţa carnetelor de muncă (după  caz).

Au fost primite sesizări în ceea ce privește evidența defectuoasă a raporturilor de muncă  în REVISAL (Registrul de Evidenţă Informatizată a Salariaţilor).

În ceea ce priveşte  Securitatea şi Sănătatea în Muncă, principalele aspecte vizate sunt: autorizarea, din  punct de vedere al SSM; organizarea activităţii respective; evaluarea şi identificarea  riscurilor; efectuarea controlului medical la angajare, precum şi cel periodic; autorizarea  meseriilor şi profesiilor prevăzute de lege.

Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj sprijină această acțiune care se va încheia pe 31 martie.

Împarte cu prietenii tăi: