Comisia Europeană a declanşat mai multe proceduri în urma cărora România ar putea fi sancţionată din cauza problemelor de mediu.

Ministrul de resort, Daniel Constantin, a declarat marţi, la Sibiu, că una dintre proceduri vizează trei mari oraşe care au depăşit cu mult nivelul admisibil de poluare.

Daniel Constantin: „Bucureştiul, Iaşiul şi Braşovul. Cu administraţiile respective lucrăm, în momentul de faţă, să încercăm să rezolvăm procedura. Din păcate, pe mediu, România are cele mai multe probleme în raport cu Comisia Europeană, multe termene depăşite, multe acţiuni la care ne-am angajat şi pe care nu le-am îndeplinit – asta ne-a atras, până în acest moment, nu mai puţin de zece proceduri de infringement, deci de punere sub supraveghere pe problemele respective. Ele ţin, în special, şi sunt grupate în două mari categorii – zona de deşeuri şi zona de poluare.”

Din cauza depozitelor de deşeuri neconforme, împotriva României a fost declanşat deja un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar ţara noastră riscă să fie sancţionată.

Ministrul mediului a mai spus că dacă se va întâmpla acest lucru, amenzile vor trebui plătite de proprietarii depozitelor municipale sau industriale, adică de administraţiile locale sau de societăţile comerciale care nu şi-au îndeplinit angajamentele de mediu.

(România Actualităţi/FOTO arhivă ucsusa.org)

Împarte cu prietenii tăi: