Bistrițeanul a trecut linia de finiș la ora 01.25, ora Canadei, temperatura externă fiind de minus 36 grade Celsius.
Tibi, care a condus cursa de la început până la sfârșit, la fel ca anul trecut, a alergat ultimii kilometri pe propria răspundere, după ce medicii au vrut să îl oprească inițial, pentru că a suferit degerături la picioare.
În pofida acestui fapt, maratonistul a reușit să încheie cursa cu un avans consistent față de următorul clasat, scoțianul Roddy Riddle.

Startul cursei a fost dat în 10 martie, iar concurenții au avut de înfruntat temperaturi care au coborât până la aproximativ minus 40 de grade Celsius, dar și vânt și ninsori puternice.
Competiția 6633 Arctic Ultra a ajuns în acest an la cea de-a noua ediție, fiind considerată unul dintre cele mai grele maratoane, având în vedere condițiile în care se desfășoară.

Anul trecut, Uşeriu a câştigat cursa în 173 de ore şi 40 de minute şi a avut de înfruntat temperaturi chiar şi de minus 62 de grade Celsius.
La start s-au mai aflat doi români – Vlad Tănase şi Andrei Roşu – care au abandonat în timpul cursei.

Afla AICI povestea fascinanta a Utramaratonului 6633, cel mai dificil maraton din lume.

Împarte cu prietenii tăi: