Mijloacele de transport vor fi achiziționate printr-un credit de 25 de milioane de euro.
Parcul auto al Regiei de transport Brașov are în componență 210 autobuze și 26 troleibuze, însă gradul de uzură a acestora este foarte mare având în vedere că majoritatea dintre ele au o vechime de peste 10 ani, ultima achiziție fiind făcută în 2012.
În acest an, SC RATBv SA vrea să achiziţioneze între 85 și 100 de autovehicule noi, prin accesarea unui credit de 25 de milioane de euro de la BERD, spune primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

SC RATBv SA este compania rezultată prin restructurarea fostei regii autonome de transport, principalul acționar fiind Primăria Municipiului Brașov.

Vali Blajovan – Radio Mures

Împarte cu prietenii tăi: