V-ați gândit vreodată cât de murdare sunt apele Mureșului, dar și ce ați putea face pentru a schimba această situație? Radio Târgu Mureș demararează, cu ajutorul dumneavoastră, o campanie de conștientizare.
Apele și terenurile din jurul nostru sunt pline de gunoaie, de materiale care nu se descompun (plastic, PET-uri). Acestea nu sunt deranjante doar din punct de vedere vizual, ci au impact deosebit de nociv asupra mediului inconjurător.
Malurile râului Mureș nu fac excepție. Puteți vedea cum arată zona în materialul următor:

Imaginile vorbesc de la sine. Pentru a ameliora situația, avem nevoie de o schimbare radicală de mentalitate. Trebuie, în primul rând, să înțelegem că ne facem singuri rău dacă poluăm mediul inconjurător. Considerăm că este un lucru firesc să dispunem de apă potabilă, oricând și în orice cantitate. Nimic mai greșit! Din această cauză ajungem să poluăm și să risipim apa fără să ne gândim la consecințe.
Radio Târgu Mureș încearcă să atragă atenția asupra importanței protejării mediului inconjurător, sperând că se va schimba și atitudinea noastră față de folosirea apei potabile.
Dacă și dvs. considerați că este important să aveți ape curate și să trăiți într-un mediu nepoluat, vă invităm să vă alăturați campaniei noastre.

Dacă observați depozite ilegale de gunoi pe malul apelor sau deșeuri în apă, vă rugăm să le fotografiați și să le trimiteți pe pagina de facebook.com/radiomures.

Obiectivul campaniei noastre nu este doar să vă prezentăm cât de contaminate sunt apele, ci și să vă indemnăm să acționați și să păstrați apele curate! Pentru că numai de noi depinde sănătatea mediului în care trăim!

Împarte cu prietenii tăi: