Unul dintre cuvintele care a avut de fiecare dată o fascinație aparte pentru mine este ”scluptor”. Dacă ”scluptorul” a mai și ”scluptat” vreo ”scluptură”, cu atât mai bine pentru el și cu atât mai rău pentru limba română.

Nu pot pricepe cum există oameni care fac eforturi verbale atât de mari pentru a emite sonor o astfel de podoabă. În mod evident este mult mai greu să spunem ”scluptor” decât ”sculptor”, la fel cum cuvântul ”bonlav” este mult mai dificil de articulat decât “bolnav”.

Cu toate acestea, uite cum ne scrântim noi limba pentru a da naștere stupizeniilor, în loc să lăsăm limba română să vorbească prin noi, pentru că o face cu siguranță mult mai bine.

Mă întreb și acum pe unde o mai fi caporalul care ne dădea comanda ”V-aniliați!” cu așa o mare bucurie sufletească, încât nu ne lua decât câteva secunde pentru a ne ”anilia” regulamentar. Oricum, pe lângă ”planctonul” la care ne punea locotenentul, ”anilierea” era de-a dreptul o plăcere…

Împarte cu prietenii tăi: