Moartea a peste 260 de persoane a fost confirmată până luni, la două zile după inundațiile și alunecările de teren din orașul Mocoa, aflat în sud-vestul Columbiei, relatează marți DPA.

Până în prezent au murit 262 de oameni, a anunțat agenția columbiană de gestionare a dezastrelor. Duminică seară președintele columbian Juan Manuel Santos a spus că 60 de copii se află printre cei care și-au pierdut viața. Peste 200 de persoane sunt în continuare date dispărute.

Președintele Santos a declarat luni stare de urgență pentru a putea debloca fondurile necesare pentru salvare și reconstrucție.

Apa și noroiul au acoperit străzile în 17 dintre cele 40 de cartiere din Mocoa sâmbătă dimineață, luând pur și simplu casele pe sus, după ce ploile torențiale au dus la revărsarea râurilor Mocoa, Mulato și Sancoyaco.

Primarul din Mocoa, Jose Antonio Castro, a declarat că torentul de noroi, care i-a avariat și propria locuință, a fost de neoprit.

„Chiar dacă am fi construit Marele zid chinezesc, tot nu am fi reușit să-l oprim”, a declarat el pentru Radio Caracol.

Mocoa, care are o populație de 40.000 de oameni, este situată în statul Putumayo din apropierea frontierei cu Ecuadorul, la circa 630 km sud-vest de capitala Columbiei, Bogota.
Ploile torențiale au creat mari probleme în regiunile de pe coasta de nord-vest a Americii de Sud timp de săptămâni, provocând inundații la scară largă în Columbia, Peru și Ecuador care au dus la zeci de decese.

Din decembrie, inundațiile din regiune Piura din Peru, aflată la circa 1.300 km sud de Mocoa, au provocat moartea a 91 de oameni și au afectat peste 740.000 de oameni.

Ploile sunt legate de fenomenul El Nino, care provoacă temperaturi neobișnuit de mari de-a lungul coastei de la Oceanul Pacific a Americii de Sud.

(Agerpres/FOTO uvnimg.com)

Împarte cu prietenii tăi: