O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin

Descendent din familia celebrului rapsod Dominca Trop, încununată cu titlul de Tezaur uman viu, Petrică Mîţu Stoian  duce cu sine în lume cântecele ce par că aureaolează crenelurile Munţilor Mehedinţilor şi sunt imaginea sonoră a unei lumi care şi-a păstrat puritatea sentimentelor de respect pentru tradiţie şi pentru locurile amintirilor de neuitat.  La  apariţia sa pe scenă, publicul a rămas impresionant de rostirea în grai, de tonalităţile care parcă urmau unduirile vălurite ale norilor ce aduc răcoarea muntelui într-o clipă. Cântecul doinit, specific acestei zone, are, în interpretarea lui Petrică, acea rezonanţă care nu se uită, pentru că te duc cu gândul la melodiile care urmează parcă unduirile lăsătorilor şi vivacitatea moderată a oamenilor de la munte. Remarcat de celebra realizatoare de emisiuni folclorice Marioara Murărescu, sensibilă la tot ceea ce semnifica inedit în interpretare şi repertoriu, Petrică va face primele înregistrări la radio în 1995. Aici, la radio, va mărturisi peste timp ce semnificaţii au textele cântecelor culese din Plaiul Cloşani, cum rezistă în timp variantele care se pliază pe particularităţile vocii unui interpret şi cum se pot face declaraţii emoţionante prin versuri cu potenţialitate simbolică, dar într-un firesc ce te face să te simţi transpus într-o lume de basm. Ascultaţi rostirile muzicale şi confesive ale celui ce ştie să cânte şi despre cele lumeşti, dar ştie să repecte rolul radioului public de  transmitere a valorilor culturii tradiţionale şi de tezaurizare a lor prin emisiuni-document.

(varianta audio a emisiunii)

1

2

Împarte cu prietenii tăi: