Un elev în vârstă de 13 ani de la o școală din orașul Darabani a devenit victimă a jocului ‘Balena albastră’, a declarat, marți, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Gabriel Hârtie.

Potrivit acestuia, comportamentul copilului a atras atenția dirigintelui clasei, care, în urma unei discuții, a aflat despre implicarea elevului în respectivul joc de pe Internet.

‘L-au cooptat pe acel copil, după ce acesta, din curiozitate, a intrat pe site-ul Balena albastră și trebuia să răspundă la anumite provocări. L-a depistat profesorul diriginte, ca urmare a schimbării de comportament’, a precizat Hârtie.

El susține că elevul a primit anumite amenințări, fiind sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani.

‘Poliția a declanșat deja o anchetă pentru a da de urmele celor care se află în spatele calculatorului’, a adăugat inspectorul general școlar, menționând totodată că elevul a fost inclus într-un program de consiliere psihologică.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Împarte cu prietenii tăi: