Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa ar putea primi rolul principal ” într-un film de groază”. Condiţii de coşmar în secţia de Chirurgie!

Pacienţii şi medicii au ajuns la capătul rabdării, fiind nevoiţi să stea în nişte condiţii greu de imaginat. Saltelele sunt murdare, pereţii sunt scorojiţi, plini de igrasie, iar rugina de pe uşi şi noptiere este la ea acasă, susţine Florea Liviu din municipiul Reşiţa, care din cauza acestor probleme a refuzat să rămână să facă investigaţii suplimentare aici.

Condiţii groaznice în acest spital. Eu am văzut cu ochii mei când au venit, au spălat pe jos, fără să măture. Să ştiţi că le-am atras atenţia, dar degeaba. Veneau asistentele, desfăceau fiolele şi apoi le aruncau pe jos, de parcă eram la pădure, nu într-un spital. Mizerie de nedescris, insectele şi şobolanii mai lipseau de acolo! Eu am fost internat sâmbătă în spital, în data de 25 martie, cică eram suspect de pietre la fiere, dar mi s-au pus trei diagnostice şi apoi au vrut să mă opereze, dar am refuzat, am plecat din acest spital pe propria semnătură şi am ajuns la Timişoara. Să ştiţi că acolo puteai să lingi sare de pe jos, la cât era de curat, nu se compară. Vă dau un alt exemplu. La Reşiţa nu puteai să mergi nici la toaletă din cauza mizerie. Le-am spus infirmierelor că dacă nu fac curat mă duc şi-mi fac nevoile în mijlocul spitalului, pentru că aşa ceva nu se poate într-un spital de stat pentru care noi plătim toată viaţa „ a precizat revoltat tânărul de 31 de ani.

De aceeaşi părere este şi un alt tânăr care a asistat neputincios la drama prin care a trecut prietenul său.

Eu zic că e bătaie de joc, e un abuz din partea statului, omoară oamenii cu zile în spital. Merg acolo cu o boală şi se întorc cu 10. Acolo e focar de mizerie şi de infecţie. În salonul 130 din cadrul secţiei de chirurgie nu ai putea trata nici măcar un animal, ţi-ar fi frică să nu păţească ceva. E revoltător mai ales că toată lumea se face că nu vede! Vreţi o concluzie? Balamale ruginite, uşi pline de jeg, mizerie pe jos şi saltele infecte, cam aşa arată peisajul în salonul în care sunt internaţi bolnavii operaţi, da aşa arată un salon aseptic”.

Managerul Dumitru Secăşan cunoaşte problema şi susţine că în acest moment nu poate face reparaţii majore din lipsă de fonduri. În ceea ce priveşte curăţenia, Dumitru Secăşan ameninţă că va sancţiona personalul auxiliar care nu-şi face treaba.

„Presa ne este de ajutor în sesizarea unor astfel de situaţii şi noi cunoştem problema. Pe mine mă interesează în primul rând întreţinerea curăţeniei şi o să recomand directorului de îngrijiri medicale, directorului medical şi şefilor de secţii  să se întâlnească cu infirmierii şi să le recomande o altă abordare în ceea ce priveşte curăţenia. Atunci când faci curat, trebuie sa te uiţi peste tot nu doar pe pardosea şi dacă cineva se face vinovat de această problemă credeţi-mă că va fi sancţionat. „

Unele secţii ale Spitalului Judeţean din Reşiţa aşteaptă să fie reabilitate. Pentru că unitatea medicală a primit foarte puţini bani de la Casa de Asigurări de Sănătate, fonduri ce ajung abia pentru salarii, Dumitru Secăşan a mai precizat că salvarea ar putea veni totuşi de la Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află această spitalul, şi care are un plan de investiţii pentru anul 2017. Totuşi până se va rezolva problema, doar pacienţii sunt cei care au de suferit!

Împarte cu prietenii tăi: