Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din comuna Catane, județul Dolj, a fost prins miercuri, de polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Rast împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Catane și Bistreţ, în timp ce transporta cu un microbuz 12.000 de ţigarete (600 de pachete) fără timbru de marcaj fiscal. 

Întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată și dusă la sediul Secției 8 Poliție Rurală Rast în vederea continuării cercetărilor. Pe numele bărbatului de 82 de ani, Constantin T., a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

A fost a doua oară în decurs de o lună când doljeanul a fost descoperit în timp ce transporta pachete de țigări netimbrate. Data trecută, polițiștii au confiscat de la bătrân 800 de pachete de țigări netimbrate.

Împarte cu prietenii tăi: