Sărbători prepascale, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor reprezintă două momente dedicate zeului vegetaţiei, având în centrul atenţiei tinere fete.

(varianta audio a rubricii)

Cu numele de Lazăr sunt cunoscute trei personaje: Lazăr cel sărac, bolnav de lepră, uitat de toţi, inclusiv de fratele său bolnav şi al cărui suflet, după moarte, merge-n Rai; Lazăr, fratele Martei şi al Mariei, înviat de Iisus şi care în viaţa de după înviere (30 de ani) nu va povesti nimănui ce a văzut în Lumea Cealaltă; Lazăr (Lăzărel), cel mort de dorul plăcintelor.

Fiind sâmbătă o săptămână înainte de Paşti sunt şi Moşii de Florii, când alimentul-ofrandă specific este plăcinta.

În această zi se derulează un ceremonial complex, numit Lăzărel structurat după modelul colindelor dedicat lui Lazăr. Obiceiul este practicat numai de fetele mici. Ele colindă împodobite cu flori, una se îmbracă în mireasă, Lăzărica, merg din casă în casă cântând un cântec în care se povesteşte drama lui Lazăr: acesta plecase de acasă cu oile, se urcase într-un copac din care a căzut şi a murit, surorile lui l-au căutat şi i-au găsit trupul neînsufleţit. L-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce, l-au îmbrăcat în foi de nuc şi l-au înmormântat. De atunci se crede că este bocetul la români.

În alte variante ale colindului scenariul se termină cu învierea lui Lazăr, asemeni lui Lazăr din Bretania (Vitania) înviat de Iisus, şi prefacerea lui în flori. Este o întruchipare folclorică a eroului vegetaţional.

Ovidiu Bârlea a comentat ineditul ritual complex de la moartea violentă la prosperitatea vegetaţiei (prin aruncarea scaldei rituale) la învierea şi transformarea în flori. Culminaţia scenariului rezidă în hora colindătoarelor şi în bucuria lor marcând o sărbătoare a primăverii, anunţând marea sărbătoare, Învierea Domnului.

Lăzărica (mireasa) din grupul de colindătoare poartă voalul numai la intrarea în casa unde colindă. La ieşire va pune voalul peste un coş, în care gazdele la rându-le au pus ouă şi plăcinte.

În sâmbăta lui Lazăr, sau Sâmbăta Floriilor, fiind şi Moşii de Florii bine e că se dea se pomană în special plăcinte. Fiind o sărbătoare a florilor cu obiceiuri practicate de fete, în această zi se spune că este bine ca fetele să pună cămaşa şi oglinda sub un păr altoit, ca să răsară soarele peste ele. Oglinda şi cămaşa deveneau astfel obiecte folosite în practicile specifice farmecelor de dragoste.

În noaptea dinaintea Duminicii Floriilor bătrânii nu uitau pe vremuri să spună: Dumnezeu adevărat, binele la timp la cap!

Ideea a rămas şi s-a perpetuat într-o formulare nouă: Ar fi om minunat, dac-ar fi întreg la cap.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 Foto: Bogdan Dănescu

Împarte cu prietenii tăi: