Ultima duminică din Postul Paştelui a fost numită „ziua florilor”, practicile de propiţiere fiind reper pentru această sărbătoare. În Dacia romană zeiţa Flora era celebrată prin mari sărbători de primăvară.

(varianta audio a rubricii)

Simbolul acestei sărbători prepascale este ramura de salcie, salcia fiind cea care a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă râul spre a ajunge la Poarta lui Pilat, unde era răstignit Iisus.

„Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, s-o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului”.[1]

Salcia este investită astfel cu mai multe valori.

Este obiect cu funcţie de prevenire a bolilor: dureri de spate (de aceea se încing oamenii cu ea peste mijloc), dureri de urechi (cu mâţişorii de salcie se ating copiii peste urechi pentru a nu-i durea peste an). Are valoare apotropaică: previne grindinile şi furtunile de peste vară.

În această zi este bine ca oamenii să nu se spele pe cap, pentru a nu le albi părul, „cum sunt pomii înfloriţi”. Când se scutură florile pomilor să se spună: „Câte flori, atâtea mere Dumnezeu ne dă avere”.

Vacile sunt îmbiate să mănânce ramuri de salcie pentru a fi lăptoase şi a avea viţei „florii”.

Cum va fi vremea la Florii, aşa va fi la Paşte. Este sărbătoare şi bine e ca masa să stea toată ziua întinsă (cu bucate pe ea). Se invocă astfel belşugul casei.

Şi în Duminica Floriilor ca în sâmbăta lui Lazăr tinerele fete petrec. „Se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi inelul care este scos de trei ori, acea fată rămâne goghie (surata cea mare). A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le pune masa, făcută cu contribuţia tuturor fetelor”.[2]

Este Duminica floriilor sărbătoarea care anunţă marea sărbătoare a creştinătăţii şi trebuie întâmpinată cu flori şi bucurie, aşa cum şi Iisus a intrat pentru ultima oară în Ierusalim, întâmpinat cu crengi de palmier.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

[1]A. Fochi, op. cit., p. 130.

[2] A. Fochi, op. cit., p. 133.

Împarte cu prietenii tăi: