O carte pe care nu ar trebui sa o lasati necitita in aceasta primavara, mai ales daca va plac confesiunile, este romanul memorialistic ”Bucuria de a nu fi perfecta” scris de Riri Silvia Manor si aparut la editura Humanitas.

Desi subtitlul este ”Memorii Bucuresti-Tel Aviv 1941-2015” cartea nu este o simpla insiruire de memorii ci, pare mai degraba un scenariu de film scris special pentru Fellini. Calatoria autoarei pe firul memoriei incepe cu o scena bizara, aceea a unei doamne elegante, uitandu-se, cautand parca ceva intr-o tomberon de gunoi dintr-un gang de pe Calea Victorie, imagine care ii nedumereste pe oamenii de serviciu ai clădirii.

De fapt acolo, in acel bloc fusese casa unde Riri Silvia Manor se nascuse si isi petrecuse copilaria si adolescenta. Parintii proveneau amandoi din familii cu situatie materiala buna: mama de o frumusete rapitoare, dar hipersensibila, era fiica unui negustor de cereale din Craiova, iar tatal, un om, pe cat de sarmant, pe atat de descurcaret, provenea, la randul lui, dintr-o familie burgheza. Desi isi iubea foarte mult mama, micuta Riri trebuie datorita firii acesteia sa devina ea cea care sa isi ocroteasca mama, sarcină destul de grea pentru o fetita. Insa cel care ii lumineaza copilaria este mai ales bunicul Pică ce se mutase in casa fiicei si a ginerelui dupa ce daduse faliment. Acesta ii cumpara carti si reviste colorate, vorbeste cu ea, ii citeste povesti. Mama in schimb, o invata bunele maniere si tine mult la eticheta, dar si la reputatie, pentru ca era preocupata tot timpul de ce anume ar putea spune vecinii. Nu pare a fi fericita si relaxata decat atunci cand vorbeste despre copilaria si adolescenta pe care le petrecuse la Craiova, amintiri pe care le deapana zi de zi, pana la obsesie cu bunicul Pică. Tatal, in schimb, este un om foarte descurcaret si se pricepe sa iasa din orice situatie.

Insa cartea nu ne spune doar istoria unei familii, ci ne infatiseaza si o fresca a istoriei bucurestene cu toate momentele ei bune si rele.

Astfel familia nu este scutita de consecintele legilor rasiale anti-semite, de pilda o alta familie vine si ii da pur si simplu afara din apartament, pentru ca acel apartament le placea, micuta Riri incepe clasa intai invatand in sinagoga, pentru ca elevii evrei nu mai erau primiți in scolile de stat. Tatal reuseste sa se descurce in toate aceste situatii si sa isi puna familia la adapost. Iar ca dovada si a optimismului de care dadea dovada, cumpara o stila de sampanie, pe care sa o deschida si sa o bea cu familia, atunci cand Hitler va pierde razboiul, ceea ce se va si intampla.

Aflam insa si despre multe momente interesante cum ar fi premiera desenului animat ”Alba ca Zapada”, dar si despre prima editie a Festivalului George Enescu.

Insa vremurile nu devin mai simple: comunismul incepe sa isi arate dupa razboi si partea intunecata, chiar daca aceste probleme nu par a fi resimtite prea mult de copii. Insa oamenii devin mai precauti, mai atenti la ceea ce vorbesc. Invatamantul cunoaste si el reforme si schimbari.

Cu toate acestea, oamenii incearca sa isi continue vietile cat mai normal cu putinta, sa se casatoreasca, sa spere, sa isi faca planuri.

Si destinul autoarei se schimba: ea va pleca cu toata familia in Israel, unde va incepe o noua viata cu suisuri si coborasuri. Nu ii va fi usor, dar in cele din urma Riri Manor va iesi victorioasa in felul ei, dovada fiind spusele ei: ” Niciodată n-am vrut să fiu mai tânără. Mă simt tânără pe dinăuntru, arăt mai tânără decât sunt, mă plac şi plac încă. Plac aşa cum sunt, cu ridurile mele, cu ceea ce exprimă fața mea – o mărturie că am trăit şi am plâns şi am râs şi am iubit.”

Cartea este dedicata nu copiilor, nu nepotilor si lui Thomas, baietelul actualilor locuitori ai apartamentului in care ea si-a petrecut copilaria. Poate ca o sa o citeasca intr-o zi cand va fi mare. Se pot spune multe despre ”Bucuria de a nu fi perfecta”, insa eu nu va mai spun decat atat: nu veti lasa cartea din mana, pana cand nu veti intoarce si ultima pagina!

143

 

 

 

 

 

 

 

 

5

 

 

 

6

 

 

 

8

 

 

 

 

9

 

 

 

 

10

Corespondență de la Cristina Toma, redactor, Radio România București fm

Împarte cu prietenii tăi: