Gaudeamus Cluj 2017, ediția a XVIII-a, s-a bucurat și în acest an de prezența, în mijlocul cărților, a unor personalități importante ale culturii române.

Profesorul și sociologul Vasile Sebastian Dâncu, cel care a primit premiul premiul pentru cea mai râvnită carte a acestei ediţii: „Politically Incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”:

Până la 15 ani, cea mai importantă fereastră spre lume, pentru mine, a fost Radio România. Am ascultat sute, poate mii de piese de teatru radiofonic. I-am ascultat pe marii scriitori ai României, la Radio România. Televiziunea era puțină iar cărțile și radioul erau fereastra noastră spre lume.

Prin acest premiu îi mulțumesc postului public Radio România, cea mai importantă instituție media din România, dintotdeauna. Și o felicit și pentru faptul că face această îngemănare între carte și radio. (Vasile Dâncu)

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a felicitat Radio România și Radio Cluj:

Aș vrea să felicit Societatea Română de Radiodifuziune pentru acest târg. Este foarte important că acest târg merge în țară. El ne atrage atenția aspra rolului lecturii în viața noastră. Mă bucur că sunt foarte mulți cititori și la această ediție. Ministerul Culturii susține și ediția din acest an a Târgului Gaudeamus; cele două ediții importante ale târgului, de peste an, ne atrag atenția asupra importanței lecturii dar mai au un mesaj: cultura este o chestiune de zi cu zi și e foarte important să citim în fiecare zi, e foarte important să cumpărăm cărți în fiecare zi.

Îi felicit pe organizatori, mă bucur că am fost la Cluj și promit că vin și la următoarele ediții! Felicitări tuturor celor care astăzi au primit premii! (Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu)

 

Redacția – Radio Cluj

Împarte cu prietenii tăi: