Vreme de opt zile, începând din 15 până în data de 22 a lunii Nissan, conform calendarului evreiesc sau 11 – 18 aprilie 2017, conform calendarului gregorian, iudeii celebrează Paștele – Pesah, sărbătoarea azimilor sau sărbătoarea libertății, în amintirea eliberării din robia egipteană și a plecării din Egipt, sub conducerea lui Moise.  Este o sărbătoare religioasă care marchează practic nașterea națiunii evreiești, o sărbătoare de opt zile care începe cu masa de Seder, masa la care se adună rudele și prietenii și unde se reamintește povestea Exodului, ieșirea din Egipt și călătoria prin pustiu a evreilor conduși de Moise, către pământul făgăduit. Această poveste se citește din Haggadah, o culegere de pasaje din Torah și din scrierile rabinilor, care descriu exodul din Egipt.

(Prof.univ.dr. Corneliu Sabetay, Președintele Comunității evreilor din Oltenia)

1 evrei

2 evrei

 

 

 

 

 

3 evrei

4 evrei

 

 

 

 

La masa de Seder se beau patru pahare de vin și se consumă pâine nedospită – azimă sau Mațah,  ierburi amare – Maror, ouă, carne de miel  – Zeroah, prăjituri din nuci măcinate cu scorțișoară și miere și fructe.

masa de paşte evrei

Evreii din Craiova au celebrat prima zi de Pesah la sinagogă, amintind evenimentele petrecute cu peste 3000 de ani în urmă, iar după ceremonialul religios, împreună cu prietenii lor, s-au reunit la masa de Seder.

 

A consemnat Ludovic Vulea, Radio România Oltenia Craiova

Împarte cu prietenii tăi: