Noapte-cumpănă între ani întristare şi bucurie, între restrişte şi speranţa reînvierii, sâmbăta Paştelui reuneşte practici şi ritualuri precreştine şi creştine care conferă atribut de noapte magică. Lumina este elementul esenţial al trecerii dintre noaptea Morţii spre Noaptea Mântuirii, iar aprinderea lumânărilor la ceasul-cumpănă, lumină luată de la lumânarea preotului care a slujit înseamnă trimiterea semnului de izbăvire dinspre Lumea Întunericului spre Lumea credincioşilor. În acel moment marcat prin sunetul clopotelor, prin cântarea specifică „Hristos a-nviat din morţi” şi prin luminile care risipesc tristeţea răstignirii pe cruce se dau lumânări aprinse în numele celor ce au murit fără lumânare. Sunt gesturi rituale care împacă lumile. Lumânarea aprinsă în Noaptea Învierii se aduce acasă, se stinge pe pragul de sus al uşii de la intrare şi se păstrează în casă pentru a fi folosită în momentele de furtună (tunete sau fulgere puternice) sau în cele de spaimă nejustificată.

(varianta audio a rubricii)

Femeile duc la morminte coşuri cu alimente rituale din care nu lipsesc ouăle roşii şi cozonacul (în unele zone şi pasca). Ouăle roşii sunt simbolul sângelui Domnului iar forma cozonacului este similară cu cea a sicriului. Se evocă astfel elementele de rit funerar transformate însă după miezul nopţii în alimente specifice mesei de sărbătoare.

Oul este considerat simbol creştin al patimilor lui Iisus. Este însă şi un obiect învestit cu afecţiune, de aceea este dat în dar, iar ciocnitul ouălor este tot gest de afecţiune şi „pe luat”, pentru că bucuria şi sărbătoarea se-mplinesc în comuniune, nu în singurătate.

Oul este şi simbolul universului, simbol străvechi al credinţelor, despre fecunditate. Arhivele etnografice din prima jumătate a secolului XX atestă concepţia milenară a ţăranului român: „pământul e în chipul unui ou; fundul oului este pământul; iar vârful este cerul; el stă pe ape”.

La bucurie excesivă sunt îngăduite şi credinţe cu atribut de singularitate: „Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când”.[1]

Noaptea Învierii este prag între Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată, într-un drum imaginar către izbânda luminii.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

[1] Niculiţă-Voronca, op. cit., I, p. 247.

Împarte cu prietenii tăi: