Conducerea Casei Judeţene de Pensii Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul patru din acest an, cu plecare între 21 şi 24 aprilie.

Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Bala, Buziaş, Covasna, Geoagiu, Moneasa şi Olăneşti.

Titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor prezentând cuponul de pensie pe luna anterioară, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate până pe data de 18 aprilie se vor redistribui pe 19 aprilie 2017, de la ora 08.00.

La ridicarea biletelor, beneficiarii sunt obligaţi să aibă asupra lor cuponul de pensie pe luna trecută, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată. Şi pentru această serie au rămas 36 de locuri nerepartizate care se pot elibera la cei interesaţi de aceste staţiuni: 28 la Bala, unul la Geoagiu, cinci la Buziaş şi două la Moneasa.

Împarte cu prietenii tăi: