Drumul judeţean spre staţiunea Stâna de Vale a fost închis din cauza condiţiilor meteo. Mai exact, drumul Baraj Leşu – Stâna de Vale a fost închis pe tronsonul de la Coada Lacului până în staţiunea Stâna de Vale – anunţă Consiliul Judeţean Bihor.

CJ Bihor anunţă că pe tro#soane din drumurile judeţene 763 A şi 767 se circulă în condiţii de lapoviţă şi ploi abundente şi că au fost montate bariere mobile, pentru a închide traficul rapid în caz de nevoie. Aceste sectoare sunt de drum pietruit, cu traseu de munte sinuos, pe care se poate circula greu când sunt înregistrate precipitaţii.

Pe rețeaua de drumuri județene sunt pregătite 13 utilaje de deszăpezire, dar se intervine în zonele de deal și munte și după caz, în restul zonelor, mai transmite CJ Bihor.

Foto: http://www.bihorinimagini.ro/

Împarte cu prietenii tăi: