În ultima perioadă, cel puțin un sfert din familiile de albine au murit ca urmare a schimbărilor climatice. Astfel, producțiile au înregistrat minime istorice, iar apicultorii au suferit pierderi mari.
Vicepreședintele Asociației crescătorilor de albine din județul Mureş, Cristina Cojocaru, spune că în aceste condiții tot mai mulți apicultori au fost nevoiți să își vândă stupinele:

„Cel mai mult ne afectează acum compromiterea salcâmului, care nu va fi cules și vor trebui din nou să fie hrănite albinele, pentru ca să supraviețuiască. Și depinde de apicultor dacă vrea să își salveze stupina, ținând cont că nici anul trecut nu a fost unul grozav, mulți sunt dezamăgiți, nu știu câți vor continua această activitate. Mulți vând albine în anul acesta, foarte puțini cumpără, deci cred că încet-încet vor renunța, și e păcat pentru că afectează și celelalte domenii din agricultură.”

Probleme din cauza frigului au fost în aproape toată țara, chiar și în sud.
În județele Gorj și Vâlcea salcâmii nu au mai înflorit, doar județul Dolj este favorabil pentru deplasarea stupilor de albine.
Apicultorul Tofalvi Melinda susține că în județul Harghita a apărut și o altă problemă, animalele care mănâncă florile, astfel că albinele nu mai au ce poleniza:

„Cu vremea asta, a fost stresant pentru albine și, fiind sfârșit de iarnă, rezervele de hrană sunt la limită. Și la noi, producțiile mult sub medie, în ultimii trei ani. Dar și baza meliferă este suprasolicitată. Baza meliferă o avem pentru 40, maximum 50 de familii la un loc, e prea mult pentru zona asta, pentru că și bovinele și oile, tot pe aceleași pășuni sunt, și acolo nu mai sunt flori.”

Și anul trecut, vremea rece și ploioasă a determinat scăderea producției de miere cu până la 70 la sută.
În județele din centrul țării, producțiile de miere de salcâm, rapiță și polifloră au fost aproape inexistente în 2016. Doar apicultorii care s-au deplasat în sudul țării pentru tei și floarea soarelui și-au amortizat cheltuielile.
În pofida unui an slab, deocamdată prețurile la miere nu s-au schimbat, respectiv 22 de lei kilogramul la polifloră și 30 de lei la cea de salcâm.

Valeriu Russu – Radio Mures

Împarte cu prietenii tăi: