Bilanțul victimelor atentatului care a vizat astăzi dimineață un convoi de trupe străine ce patrula în apropierea Ambasadei SUA din centrul capitalei afgane Kabul a crescut la opt morți și la peste 20 de răniți, în majoritate civili, relatează AFP, citând oficiali afgani.

Un bilanț anterior consemna trei morți, fără nicio precizare dacă sunt militari sau civili.

Atacul, care a vizat „un convoi al forțelor străine ce traversa zona” s-a soldat cu opt morți și 25 de răniți, „în cea mai mare parte civili”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish.

Potrivit unei surse de securitate afgane, un „vehicul-capcană” a vizat un „convoi american ce patrula în apropierea Ambasadei SUA și a Cartierului General al Resolution Support”, operațiunea NATO în Afganistan.

Aceasta sursă a indicat că sunt opt morți și 22 de răniți, toți civili, precum și doi militari americani răniți ușor, care au fost evacuați rapid din zonă.

Atacul nu a fost revendicat imediat. Acesta intervine la câteva zile după ce talibanii au anunțat lansarea „ofensivei lor de primăvară”, amenințând cu atacarea trupelor străine.

Această ofensivă marchează anual începutul sezonului de luptă, dar, în ultimii ani, talibanii au continuat să desfășoare operațiuni și în timpul armistițiului tradițional de iarnă. (Agerpres/ FOTO agerpres.ro)

Împarte cu prietenii tăi: