Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au demarat cercetări, joi, în cazul unui copil în vârstă de 13 ani, din comuna vasluiană Blăgeşti, găsit decedat în locuinţă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ, tatăl copilului a fost cel care l-a găsit şi a sunat la numărul de urgenţă 112, sesizând faptul că fiul său s-ar fi electrocutat şi este inconştient în casă.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, care nu a mai putut face nimic pentru salvarea vieţii copilului.

‘Echipajul medical a constatat decesul minorului. În cauză, a fost dispusă efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la decesul copilului’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Iulian Petre.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs tragicul incident.

(Agerpres/FOTO arhivă business.time.com)

Împarte cu prietenii tăi: