Rezultate excepționale pentru olimpicii români.

Lotul de matematică al țării noastre și-a adjudecat 6 medalii, una de aur, două de argint și trei de bronz, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori.

Aceștia sunt Mircea Ciprian Bonciocat, Mihnea-Gabriel Doica, Dragoș Manea, Mihnea-Andrei Ocian, Andonie Ciocan și Theodor-Mihai Ilian.

Patru dintre medaliați învață în București, la Colegiul Național „Tudor Vianu” și la Liceul Internațional de Informatică, iar ceilalți doi la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov și la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

La Olimpiada Balcanică de Matematică au participat echipe din 19 țări, formate din elevi de liceu a căror vârstă nu depășește 20 de ani.

Probele au constat în rezolvarea individuală a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică și algebră, pe durata a patru ore și jumătate.

Competiția s-a desfășurat în Macedonia.

Foto: Societatea de Stiințe Matematice din România

Împarte cu prietenii tăi: