Activitatea fiscului este perturbată la această oră de un protest spontan al angajaţilor.Nu se preiau acte de la contribuabili şi nu se fac încasări sau plăţi.

Angajaţii Ministerului de Finanțe sunt nemulţumiţi de proiectul legii salarizării, care ar duce la o scădere a veniturilor între 10 şi 35 la sută, spune preşedintele SedLex, Vasile Marica.

În judeţul Hunedoara aproape 400 de angajaţi ai fiscului din Deva, Hunedoara, Brad, Orăştie, Haţeg şi Petroşani s-au alăturat protestului. Potrivit acestuia, activitatea este blocată în toate administraţiile financiare din judeţ, inclusiv la Trezorerie, ceea ce înseamnă că nu se preiau niciun fel de acte de la contribuabili şi nu se fac încasări sau plăţi.

Împarte cu prietenii tăi: