Împăratul Constantin este celebrat de biserica creştină la 21 mai ca exemplu de viaţă vrednică de urmat, datorindu-i-se libertatea Bisericii Creştine şi instaurarea ei drept instituţie spirituală pe acest pământ.

(varianta audio a rubricii)

Simbolul crucii este cel ce l-a condus zi şi noapte pe Constantin pentru a învinge în lupta sa împotriva tiraniei din Roma. Când se spune în popor, să crezi zi şi noapte se-nţelege, la o primă decodare, că trebuie să crezi mereu.

Constantin a avut tăria şi puterea de a izbândi pentru că a văzut ziua şi noaptea  semnul crucii, semn al credinţei care biruie.

Episcopul Eusebiu, duhovnicul lui Constantin a povestit cum Constantin, înainte de a porni la luptă împotriva lui Maxenţiu, cel care teroriza Roma, a văzut strălucind pe cer în plină zi o cruce luminoasă.

Înaintea apariţiei, Constantin ridicase rugă spre Dumnezeu să-l ajute. Răspuns a fost semnul crucii. Pe cruce erau scrise cuvintele „prin acest semn vei învinge”. Crucea, în plină zi este credinţă, este semn dumnezeiesc.

Noaptea, Constantin a avut o viziune: însuşi Domnul Iisus i-a spus că dacă va avea în luptă steagul cu semnul crucii, şi pe scuturile soldaţilor acelaşi însemn al crucii, va câştiga lupta. Şi s-a adeverit. Constantin va elibera pe cetăţenii Romei de tirania lui Maxenţiu în anul 312 d. Hr.

A crede zi şi noapte în semnul crucii e dovadă de credinţă răsplătită prin apărarea de rău şi izbândirea binelui şi a dreptăţii.

Şi în terminologia divinaţiei se-ntâlnesc expresii care folosesc cuvântul cruce: a-şi face cruce înseamnă a se închina, ca gest desemnat pentru a feri de rău. Iar când supărarea se acutizează, formula verbală de genul ucigă-l crucea este o imprecaţie majoră pentru a scăpa de Necuratul.

Cruce-ajută şi fereşte, şi mai ales lasă spiritul ne-mpovărat de frica de neprevăzut şi malefic.

Cruce-ajută, Doamne-Ajută!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Împarte cu prietenii tăi: