O nouă ediție a Festivalului ”Călătorie în jurul lumii” va avea loc vineri, 26 mai, de la ora 10:00, la Școala Gimnazială ”Adrian Păunescu” (Aleea Valea Prahovei nr. 1, sector 6). Evenimentul are ca temă prezentarea culturii unei țări prin manifestări artistice precum dans, muzică și expoziții de desene, cu participarea școlilor și grădinițelor din București. Anul acesta, țara aleasă este Mexicul.

În maratonul artistic s-au înscris 18 unități de învățământ din Capitală, alături de care vor fi Clubul Copiilor Sectorului 3 și o școală din Pitești.

Printre concurenți se află, de asemenea, Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz ”Sf. Maria”, care va prezenta un program de dans. Va fi o demonstrație deosebită a felului în care copiii cu un handicap major de comunicare au reușit să depășească barierele dintre ei și ceilalți tineri, învățând să se exprime artistic, prin dans, pe baza vibrațiilor pe care le simt în picioare.

Artistul Andrei Păunescu, fiul marelui poet care dă numele școlii-gazdă, va fi, de asemenea, prezent cu un moment artistic inedit.

Startul festivalului va fi marcat de inaugurarea ”Grădinii copilăriei”, un spațiu verde creat pentru astfel de manifestări extrașcolare pentru elevii Școlii ”Adrian Păunescu”.

Evenimentul va fi deschis de Excelența Sa, domnul Jose Arturo Trejo Nava, ambasador al Mexicului la București, împreună cu domnul Martin A. Borrego Llorente, atașat cultural al Mexicului la București, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Capitalei și ai Agenției de Mediu.

Intrarea la eveniment este liberă.

Împarte cu prietenii tăi: