18 Mai 1944 reprezintă pentru tătarii crimeeni din întreaga lume, cel mai întunecat moment al istoriei. La 18 mai, etnia noastră comemorează un eveniment tragic al istoriei sale, cunoscut sub numele de «Sűrgűn»: deportarea tătarilor crimeeni de către autorităţile sovietice sub comanda lui Stalin.

La 18 Mai 1944, într-o singură noapte, aghiotanţii dictatorului de tristă amintire I.V. Stalin au pus în aplicare un plan diabolic: trimiterea în surghiun a întregii populaţii tătare, au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă şi uşile acestora sigilate. Nu au fost iertate nici femeile, nu au fost iertaţi nici copiii, nici bătrânii. Nu au fost lăsaţi nici sugarii şi nici cei bolnavi la pat. Au primit permisiunea de a avea asupra lor doar un singur rând de schimburi şi hrană pentru o zi. În aceeaşi zi au şi început marea călătorie, drumul lung, fără întoarcere, suferind de foame şi de sete, cu opriri la 2-3 zile. Au murit foarte mulţi bătrâni, bolnavi, copii. Această călătorie a morţii a durat 10-12 zile şi a dus la masacrarea a jumătate din cei surghiuniţi. Aceste lucruri s-au petrecut în condiţiile în care mulţi tineri tătari crimeeni luptau în cadrul Armatei Roşii, fără să cunoască drama pe care familiile lor o trăiau. Majoritatea celor rămaşi în viaţă a fost transferată în Uzbekistan, într-o zonă deşertică.

Toate bunurile pe care tătarii le-au lăsat în urmă au intrat în posesia sovieticilor.
Iată cum povestesc acele clipe câţiva dintre supraviețuitori:

            „La primele ore ale dimineţii, soldaţii intrau cu forţa în casele oamenilor şi îi scoteau. Femei şi copii cu miile au avut parte de  aceeaşi tragedie. La acele ore nepotrivite, cu frică , sub teroare, femeile erau cele care deschideau uşa. Soldaţii sovietici intrau cu forţa în casele oamenilor şi le spuneau acestora că este un ordin al Uniunii Sovietice, ca aceştia să îşi părăsească locuinţele. Ordinele erau precise, fără nici o explicaţie. Era interzis să i-a cu ei multe lucruri. Dar la orele 3-4 ale dimineţii, oamenii erau treziţi din somn, panicaţi şi sub teroare, cum puteau să mai fie în stare să mai adune şi lucruri din casă? Durata pentru a părăsi locuinţa era restricţionată, între 5-15 minute. Unde, în cât timp, în ce condiţii vor fi duşi? sub teroarea morţii, aceste întrebări rămâneau fără răspuns.”

            „Noi eram 4 copii. Soldaţii au venit şi au lovit cu picioarele în uşă, noi ne-am speriat. Eram cu mama, tata nu era. Ne-au spus: „Trebuie să ieşiţi din casă”. Noi nu am înţeles pentru că nu ştiam limba rusă. Noi, în sat nu aveam ruşi. În 15 minute ne-au scos în brânci.”

Familiile de tătari crimeeni erau urmăriţi cu mult timp în urmă, fără ca ei să ştie. În timp ce războiul continua, Stalin deporta familiile soldaţilor de pe front, rămase acasă . Probabil , fără să aibă habar, unii din tătarii crimeeni au contribuit la planul diabolic a surghiunului. În timp ce se aflau în camioanele care îi transporta cu forţa spre gară, tătarii se uitau în jur, la casele, grădinile şi locurile  pe care nu le vor mai vedea niciodată.

„În gară se petrecea o  dramă insuportabilă. Cei aduşi erau îmbarcaţi în vagoanele de tren. Oamenilor nu li se accepta schimbul de vagoane. Până şi bărbaţii lăsaţi la vatră cu două zile în urmă erau îmbarcaţi aleatoriu în vagoane. Tot în vagoane alături de alţi tătari au fost îmbarcaţi şi acei tătari care erau lideri ai partidului comunist. Tătarii crimeeni erau confuzi, la închiderea uşilor vagoanelor pentru animale. Vagoanele erau pentru animale. În vagoane era o mizerie de nedescris, se găseau resturi de paie şi excremente de animale. Încă din primele ore oamenii s-au molipsit cu  păduchi. Zile întregi, uşile vagoanele nu se deschideau. Oamenii nu aveau mâncare, apă şi nici toaletă şi erau înghesuiţi în vagoane. – Trei zile ne-au ţinut flămânzi şi fără apă. După aceea ne-au adus o ciorbă de peşte care mirosea urât, nu puteai să o mănânci … cei care totuşi au mâncat, le-a fost sete, nu li s-a dat apă.”

Oamenii erau foarte însetaţi, unde se oprea trenul, coborau şi unde găseau apă, indiferent cum era, umpleau ulcioarele şi beau. În momentul când trenul se oprea, oamenii disperaţi şi flămânzi alergau în stânga şi în dreapta, crezând că vor găsi hrană. Pe de altă parte se chinuiau să-i îngroape pe cei care muriseră în vagoane.

            „Pe cei care au murit dintre noi, i-au aruncat din vagoane.  Nu ni s-au dat pentru a fi îngropaţi. I-au azvârlit pe drum, pe câmp, pe apă, acolo erau şacali, vulpi înfometaţi care numaidecât devorau cadavrele oamenilor.”

În timpul operațiunii și în primii ani din exil a pierit 46% din populația tătară crimeeană.

Abia după 14 noiembrie 1986, Tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. Au revenit în Crimeea o parte din ei…

După Revoluția din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunității tătare din România participau la un astfel de marș la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situației politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014.Astăzi, tătarii din întreaga lume organizează proteste, mitinguri, conferințe sau se roagă pentru cei care au murit la 18 mai 1944. UDTTMR își dorește să păstreze vie memoria înaintașilor care au pierit în acele tragice evenimente, astfel, a organizat sâmbătă, 20 mai 2017, de la ora 17.30, cu plecarea de la Gara Constanţa,  pentru al treilea an consecutiv, un marș comemorativ prilejuit de împlinirea a 73 de ani de la Surghiunul din 1944.

surgun1

 

surgun 2

 

 

 

 

 

 

 

Ghiulşen Ismail-Iusuf, Radio România Constanța

Împarte cu prietenii tăi: