UPDATE ora 09:00 – Cel puțin 40 de persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite în urma unei explozii puternice, care a zguduit miercuri dimineață cartierul diplomatic din Kabul, a indicat Ministerul de Interne afgan, citat de AFP. Reuters transmite că cel puțin nouă persoane au fost ucise și 90 rănite.

„Sunt mai mult de 40 de morți și de răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Najib Danish, fără să ofere alte detalii.

Ministerul Sănătății afgan indică pentru moment că peste 60 de răniți, în majoritate civili, au fost aduși la spitale pentru a li se acorda asistența necesară.

Deflagrația a fost într-atât de puternică încât a zguduit o mare parte a capitalei afgane; suflul său a spart geamuri și a semănat panică în rândul populației.

„Mulțumesc lui Dumnezeu, personalul Ambasadei Indiei este viu și nevătămat după explozia puternică de la Kabul”, a scris într-o postare pe Twitter diplomata indiană Sushma Swaraj.

Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atacul, dar explozia intervine la puțin timp după anunțarea „ofensivei de primăvară” a talibanilor. Gruparea jihadistă Statul Islamic a comis de asemenea mai multe atentate sângeroase în capitala afgană. (Agerpres)


O puternică explozie a zguduit miercuri dimineața cartierul diplomatic din Kabul, relatează AFP, care adaugă că o coloană de fum gros se putea vedea ridicându-se la cer, fără să se știe exact ce zonă din capitala afgană a fost afectată și dacă există victime.

Potrivit DPA, explozia s-a produs în centrul orașului, într-o zonă unde se află mai multe ministere și ambasade străine.

Agenția de presă Reuters transmite, citând surse din poliția afgană, că o mașină capcană a explodat în apropiere de ambasada Germaniei, provocând morți și răniți. (Agerpres/  FOTO libertatea.ro)

Împarte cu prietenii tăi: