Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR BM), împreunã cu Asociația „Oameni cu suflet” din Reșița, organizează, de astăzi până în 23 iunie, Campania umanitară: „Împreună dăruim viață”.

Este vorba de o campanie de donare de sânge, pe de o parte, iar, altă parte, bonurile de alimente colectate de la donatorii de sânge vor fi transformate în alimente care vor fi distribuite familiilor nevoiașe din municipiul Reșița, dar și din alte localități ale județului.

Astfel, persoanele care au împlinit 18 ani și care îndeplinesc condițiile necesare donării de sânge, sunt așteptate zilnic, între orele 8-11.30, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița, str. I.L. Caragiale nr. 1. Aici se găsește un tabel în care, persoanele care au donat sânge și care doresc să doneze și bonurile de alimente care li se cuvin, pot să-și lase datele de contact spre a intra în legătură cu reprezentanții asociațiilor organizatoare.

Campania are drept scop principal stimularea donării de sânge prin creșterea numărului de donatori, având în vedere criza permanentă de sânge cu care se confruntă spitalele, marcându-se, totodată și Ziua mondială a donatorului de sânge, marcată la 14 iunie.

De asemenea, campania își propune sprijinirea familiilor nevoiașe, în special cele cu mulți copii, atât din municipiul Reșița, cât și din alte localități ale județului, prin colectarea bonurilor de la donatori, cu ajutorul cărora vor fi cumpărate alimente care vor fi distribuite celor aflați în nevoi, înregistrați în bazele de date ale celor două asociații. În funcție de nevoi și dacă situația o impune, campania poate fi prelungită până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Împarte cu prietenii tăi: