Din această lună, Agenția Judeteana pentru Ocuparea Forței de Muncă primește cererile însoțite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul “Prima chirie”.

Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale, personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail, la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență, actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Prin derogare de la acest termen, “Prima Chirie” (prima de relocare) se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017 și 06.06.2017.

Potrivit prevederilor legale, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

Prima de relocare se acordă lunar, începând din luna următoare depunerii documentelor, pentru o perioadă de cel mult 36 de luni, iar pentru acordarea acesteia beneficiarul trebuie să depună lunar documente care să ateste plata chiriei, a facturilor la utilități, declarații și adeverințe privind veniturile realizate lunar, astfel încât să dovedească faptul că se încadrează în prevederile legii.

Prima de relocare nu se cumulează cu prima de activare, cu prima încadrare sau cu prima de instalare.

Documentele solicitate pentru acordarea primei de relocare, precum și informaţii suplimentare pot fi obtinute la sediul AJOFM Caraş-Severin din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212380) sau la sediile Agenţiilor locale şi Punctelor de lucru ale acesteia din judeţ.

Împarte cu prietenii tăi: