111 persoane s-au prezentat, de la începutul sezonului călduros şi până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, după ce au fost muşcate de căpuşe, iar două, în urma muşcăturilor de şarpe, a declarat pentru AGERPRES managerul unităţii medicale, dr. Demeter Ferenc.
Potrivit acestuia, numărul muşcăturilor de căpuşe a crescut progresiv, odată cu mijlocul lunii aprilie, cazurile fiind semnalate cu precădere în perioadele călduroase în care oamenii ies la iarbă verde.
Spre deosebire de anii trecuţi, cei care au fost muşcaţi de căpuşe s-au prezentat imediat la medic şi nu s-au înregistrat cazuri grave, cu plăgi neglijate.
De la începutul sezonului călduros s-au înregistrat şi două muşcături de şarpe, în ambele cazuri pacienţii fiind în afara oricărui pericol. Într-unul din cazuri a fost vorba despre o mușcătură de viperă.

Împarte cu prietenii tăi: