Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a subliniat necesitatea elaborării unei strategii privind dezvoltarea învăţământului dual la nivelul judeţului Arad.

„Această necesitate vine în contextul în care Parlamentul a votat Legea privind aprobarea OUG 81/2016, privind modificarea şi completarea Legii edicaţiei naţionale nr. 1/2011. Avem un cadru legal pentru implementarea învăţământului dual şi, începînd cu anul şcolar 2017/2018, această formă de învăţământ profesional va fi introdusă în şcoli. Învăţământul dual va permite accesul la o gamă extinsă de oportunităţi de formare profesională pentru absolvenţii de gimnaziu. Suntem direct interesaţi, deoarece învăţământul profesional este organizat în unităţi de învăţământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici şi unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se află unitatea şcolară”,a declarat Claudia Boghicevici.

La nivelul judeţului Arad, modelul învăţământului dual funcţionează în sistem pilot de doi ani. În cadrul Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” Arad, începând cu anul 2015/2016, la iniţiativa Asociației Economice Germano-Române DRW Arad, au fost înfiinţate două clase în cadrul cărora se îmbină însuşirea cunoştinţelor teoretice şi de specialitate şi ore de practică în laboratoarele şi atelierele partenerilor economici.

„Trebuie să preluăm modele de succes şi să extindem şi în alte licee acest tip de învăţământ. Acesta reprezintă un avantaj atât pentru absolvenţi, cât şi pentru angajatori, pentru că se va putea identifica nevoia reală de pe piaţa muncii. Este nevoie de o strategie în acest domeniu, ideea principală fiind aceea de a identifica domeniile şi calificările cerute de piaţă, de a pune faţă în faţă agenţii economici şi cadrele didactice, de a reduce discrepanţa dintre formarea profesională şi cerinţele pieţei muncii”, a completat Claudia Boghicevici, vicepreşedintele CJA.

Învăţământul dual combină învăţarea la locul de muncă într-o companie cu educaţia şi formarea profesională într-o unitate de învăţămînt. Scopul este acela de a obţine o calificare profesională, concomitent cu oferirea posibilităţii continuării studiilor. Se încheie un contract individual de pregătire practică între operatorul economic, unitatea de învăţământ şi viitorul absolvent.

Împarte cu prietenii tăi: