poda-hera-2Weekend-ul trecut, pe podul de cale ferată din Parcul Herăstrău, un biciclist și-a pierdut viața lovit de tren. Omul mergea pe calea ferată și asculta muzică la căști.

În urma accidentului Primăria Capitalei, care deține parcul și îl administrează prin ALPAB, a interzis, până ieri, accesul pe podul de cale ferată.

Astăzi, probabil în urma „felicitărilor” transmise Municipalității de către toți cei care aleargă și se plimbă pe malul Lacului Herăstrău, accesul pietonilor este din nou permis, însă, la bază rampelor de urcare pe pod au fost instalate avertismente, păzite de agenți ai unei firme private: „Aici se termină Parcul Herăstrău”!

Pe balustradele podului au fost puse alte plăcuțe de avertizare care ne informează că intrăm în zona de protecție a căii ferate, care se întinde pe 20 de metri de la aceasta, și că accesul în această zonă este interzis, conform legii.

În condițiile în care Primăria Capitalei acuză Ministerul Transporturilor că, de ani de zile, nu acordă autorizația pentru construirea unei pasarele pietonale, în vecinătatea podului de cale ferată, iar Ministerul răspunde că Municipalitatea nu a solicitat o asemenea aprobare, situația podului din Herăstrău începe să semene din ce în ce mai mult cu o pasăre a cartofului fierbinte între cele două instituții.

Că să repunem adevărul în drepturile lui istorice, podul de cale ferată este singura legătură între malurile Lacului Herăstrău, atunci când vrei să faci un tur complet, venind dinspre Șoseaua Nordului și mergi către Piața Presei sau invers.

Acest pod este conceput cu spații speciale pentru trecerea pietonilor, de o parte și de cealaltă a căii ferate. Dacă te deplasezi pe aceste zone pentru poetoni ești în siguranță chiar dacă ești surprins pe pod de trecerea unui tren.

Mai mult, pe calea ferată București-Constanța, care trece pe podul din Herăstrău, nu circulă TJV-ul sau alte trenuri de mare viteză, ci garnituri de marfă, care trec cu maximum 30-40 de kilometri pe oră.

Deci interzicerea traversării podului pentru toată lumea este o soluție la fel de logică cum ar fi și interzicerea mașinilor pentru că anumiți șoferi circulă cu viteză prea mare și produc accidente rutiere soldate cu victime omenești.

Împarte cu prietenii tăi: