Atacul care a avut loc azi-noapte la Londra a vizat musulmanii, afirmă martori citaţi de Reuters potrivit cărora şoferul dubei ar fi strigat că va omorî toţi musulmanii. Cel puţin o persoană a fost ucisă şi 10 au fost rănite atunci când duba a lovit un grup de persoane aflate în apropierea unei moschei unde tocmai se încheiase ultima rugăciune a zilei. Poliţia a anunţat că a arestat un bărbat de 48 de ani şi că acesta va fi supus unei evaluări psihiatrice. Marea Britanie a fost, anul acesta, ţinta mai multor atacuri ale extremiştilor musulmani. Pe 22 martie şi 3 iunie, teroriştii au atacat la Londra cu autovehicule şi cuţite, iar pe 22 mai peste 20 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş care a avut loc la Manchester.

Împarte cu prietenii tăi: