Documentarul „Wild Carpathia – Anotimpurile schimbării”, realizat în România de jurnalistul britanic Charles Ottley, va fi prezentat, la sfârşitul acestei luni, la sediul Naţiunilor Unite din New York.
Potrivit site-ului Institutului Cultural Român din Statele Unite, Prinţul Charles al Marii Britanii va adresa un mesaj video celor care vor fi prezenţi la eveniment.
Cel mai recent episod ale acestei serii urmăreşte transformările peisajului din Carpaţi în cele patru anotimpuri şi elogiază tradiţiile păstrate în satele de la noi din ţară.
Autorul documentarului vrea să tragă şi un semnal de alarmă în privinţa efectelor devastatoare ale defrişărilor ilegale din pădurile seculare româneşti. Charles Ottley explică şi faptul că aceste regiuni unice trebuie să se dezvolte prin turism ecologic şi cultural.
În ultimii cinci ani, reputatul om de televiziune, susţinut de Fundaţia Prinţului Charles, a realizat o serie de filme despre protejarea mediului înconjurător, a pădurilor şi a munţilor României.

Împarte cu prietenii tăi: