Cercetătorii ar fi descoperit terasele naturale ale lacului Rotomahana care atrăgea turiştii din lumea întreagă în secolul al XIX-lea.

Cotidianul britanic The Guardian scrie că doi cercetători ar fi descoperit cea de-a Opta Minune a lumii în Noua Zeelandă. Este vorba despre terasele naturale alb-roz ale lacului Rotomahana îngropate acum 131 de ani de o erupţie vulcanică a muntelui Tarawera.

Aceste terase naturale alb-roz deveniseră o veritabilă atracţie turistică pe la 1800. Ele au reprezentat una dintre principalele atracţii turistice din emisfera sudică. Nave pline de turişti făceau această călătorie periculoasă din Imperiul Britanic, Europa şi America pentru a le vedea. Dar ele nu au fost ţinute sub supraveghere de autorităţile de atunci şi nu exista o locaţie exactă a lor, explică Rex Bunn, unul dintre cercetători.

Considerate mult timp una dintre minunile lumii, terasele au fost înghițite de aproximativ zece metri de apă în 1886. Cercetătorii consideră că ele nu au fost distruse şi împinse pe fundul lacului, ci că se află pe malul acestuia, îngropate. Ei au folosit jurnalele de călătorie ale unui geolog german, Ferdinand von Hochstetter, care descriau locaţia exactă a teraselor înainte de erupţia vulcanului, pentru a stabili unde se află acestea. Contrar temerii multor experți, terasele naturale nu par să fi fost distruse de fenomenul natural. Ele ar fi fost pur și simplu îngropate la câțiva metri sub straturi de apă și cenușă.

Cei doi cercetători caută acum fonduri pentru a merge în căutarea acestei a Opta Minuni a lumii care a stat ascunsă prea multă vreme.

Împarte cu prietenii tăi: