Ca în fiecare an, în perioada Ramazanului, ne bucurăm sufletele cu rugăciuni şi clipe de bunătate, dar şi simţurile cu cele mai gustoase şi parfumate bucate.

An de an, în perioada postului specific Lunii Ramazan, Asociaţia „Agiacai Saladin” din Constanţa, condusă de preşedinte, Meryem Mambet şi co-presedinte  Lect. univ. Dr.Denis Ibadula susţin organizarea iftarurilor la care sunt invitaţi deopotrivă, membri ai comunităţii şi oaspeţi din rândul administraţiei centrale, reprezentanţi diplomatici din Constanţa, antreprenori tătari din judeţul Constanţa şi personalităţi de origine tătară din mediul academic.

Printre oficialităţile prezente la cina de iftar care a reunit peste 100 de persoane, de la începutul săptămânii trecute, şi a avut loc la Restaurantul Mandala din Mamaia s-au numărat: Secretarul de stat în DRI, Aledin Amet, soţia Consulului general al Republicii Turcia la Constanţa, Özlem Sertel şi ataşatul religios din cadrul Consulatului general al Republicii Turcia la Constanţa, Arif Cevlek.

Cu acest prilej organizatoarele evenimentului au transmis căte un mesaj: „În perioada Ramazanului, Cina de Iftar este un prilej pentru cei din comunitate să servească împreună masa după apusul soarelui, dupa o zi de post. Cu această ocazie ne manifestăm recunostinţa pentru oamenii din viaţa noastră, pentru pace şi sănătate, pentru noi şi cei dragi şi multă compasiune şi înţelegere pentru cei încercaţi de provocările vieţii,” a declarat Meryem Mambet, Manager al Hotelului Aurora şi preşedinte al Asociaţiei „Agiacai Saladin”.

„Încă de la înfiinţarea sa în anul 2012, Asociaţia „Saladin Agiacai” a întreprins o serie de acţiuni menite a reuni membri ai comunităţii tătare în jurul valorilor spirituale, culturale şi morale reale, autentice ale comunităţii noastre. Una dintre aceste acţiuni este şi cina tradiţională de iftar din luna Ramazanului, cina oferita şi anul acesta de Asociaţie, într-un cadru lărgit. Iftarul marchează sfârşitul unei zile de post negru şi este un bun prilej pentru credincioşii musulmani de a se aşeza la aceeaşi masă şi de a fi alături de familie şi de prieteni. Să avem cu toţii puterea să regăsim în luna Ramazanului tăria credinţei, sentimentul solidarităţii ţi puterea de a păstra valorile veritabile, tradiţiile şi obiceiurile tătăreşti în ecuaţia multiculturală a Dobrogei!”, a subliniat Lect. univ. Dr. Denis Ibadula – Director Laboratorul „Grigore Moisil” de cercetare matematică romano-turc al Universităţii Ovidius Constanţa, Co-Preşedinte Asociaţia „Saladin Agiacai”.

Tradiţionala cină de iftar se mai numeşte şi cina prieteniei pentru că, de obicei este servită alături de familie, prieteni şi colaboratori, după apusul soarelui, pe parcursul celor 29 de zile de post, şi este un prilej de socializare.

Prin tradiţie musulmanii oferă daruri  oamenilor nevoiaşi şi cine de iftar semenilor. Astfel, putem afirma că, postul pentru musulmani este un exerciţiu de autocunoaştere dar şi o dovadă a credinţei.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

iftar ASOCIATIA A.SALADIN 4 cina de iftar ASOCIATIA A (1) cina de iftar ASOCIATIA A (3)

Împarte cu prietenii tăi: