Brașovenii sunt invitați la o întâlnire cu toți factorii interesați de construirea unui spital nou, la Brașov.
Joi, 29 iunie, între orele 18.30 și 20.30, la Aula Universității Transilvania, va avea loc prima dezbatere publică organizată de Asociația Noul Spital al Brașovului sub titulatura: „Noul Spital al Brașovului – un proiect al comunității, între progrese și limitări ale parcursului. Cum poate fi sprijinit?”
Președintele ANSB, dr. Dan Grigorescu, invită toți brașovenii interesați de acest proiect, ca alături de prieteni sau cunoscuți, să fie parte a eforturilor de „energizare” a parcursului acestui proiect aflat pe agenda comunității brașovene. „Această inițiativă survine în urma realizării de către Comitetul Director al ANSB a unor analize de ultimă oră care au avut ca și concluzie comună aceea că este mai mult decât necesară intensificarea eforturilor comunității pentru a da impulsuri suplimentare elementelor de parcurs ale proiectului Noului Spital, dintre care cea mai importantă este sprijinirea discutării în regim de urgență la Senatul României a proiectului de lege privitor la transferul de proprietate la municipiul Brașov al unei parcele de teren necesare pentru întregirea terenului necesar Noului Spital, proiect depus și asumat de toți parlamentarii de Brașov, la a cărui concepție au participat reprezentanții Primăriei Brașov, ai CJ Brașov, ai Instituției Prefectului Brașov și, nu în ultimul rând, ai ANSB”, spune președintele asociației, dr. Dan Grigorescu.
Organizatorii doresc ca la astfel de dezbateri publice periodice să participe, pe lângă membrii ANSB, și oricare alți cetățeni interesați aparținând comunității brașovene, fie ei susținători sau contestatari ai proiectului, ocazie cu care să se facă un schimb de informații recente, de idei sau de argumente referitoare la proiect.
„Fiecare dezbatere publică va începe cu o scurtă informare a participanților privitoare la stadiul actual (aflat, evident, într-o permanentă evoluție) al proiectului și la acțiunile care se consideră a fi absolut necesar de întreprins pe oricare palier pentru sprijinirea proiectului. Acțiunea va continua cu un dialog deschis între participanți, având ca scop identificarea căilor viitoare de acțiune prin care proiectul poate fi sprijinit”, a mai precizat președintele ANSB, dr. Dan Grigorescu.

Împarte cu prietenii tăi: