Compania CFR ia măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în siguranţă!

Incepând de astăzi, 28 iunie și până la sfârșitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi care vor depăși 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub coduri de canicula.

Angajatii CFR vor măsura şi înregistra permanent evoluţia temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va depăși 50 de grade C, pe trosnoanele unde situația o impune se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale.

De asemenea, CFR recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport.

Călătorii pot afla informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie și de pe www.cfr.ro.

Si CNAIR avertizează că este posibilă interzicerea temporară a circulaţiei vehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de canicula.

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizeaza ca intreuperea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din
Romania la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/264.33.54 şi 021/9360.

Împarte cu prietenii tăi: